Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunţat, aseară, că a purtat o discuţie cu negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, cu senatorul Lindsey Graham şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre consolidarea diplomaţiei, garanţiile de securitate şi implicarea europenilor. „A fost o discuţie pozitivă. Am convenit să consolidăm garanţiile de securitate, iar eu am însărcinat deja echipa noastră să actualizeze prompt documentele, astfel încât garanţiile de securitate pentru Ucraina să fie puternice, iar perspectiva reconstrucţiei de după război să fie reală şi ca totul să fie funcţional. Totul trebuie să fie de actualitate. Vedem ce schimbări au loc în lume", a declarat Zelenski.
Nevoia de semnale pentru încurajarea diplomaţiei
Liderul de la Kiev a adăugat că a discutat cu americanii şi despre un armistiţiu de Paşte. „Sunt necesare noi semnale, iar liniştea de Paşte ar putea fi exact acel semnal care să le spună tuturor că diplomaţia poate avea succes", a spus preşedintele ucrainean. El le-a mulţumit reprezentanţilor preşedintelui Donald Trump, pentru faptul că "ne aud şi sunt gata să lucreze împreună pentru a găsi compromisurile corecte, paşii corecţi, deciziile corecte". Volodimir Zelenski a menţionat că se aşteaptă ca echipele să lucreze în viitorul apropiat în mod concret, "pentru ca noi toţi să putem simţi progresul". "Formatul trilateral este important, formatul la nivel de lideri, toate acestea sunt necesare", a subliniat Zelenski.
