
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România au operat, marţi, noi percheziţii, sub suspiciunea de corupţie, în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID. Potrivit unui comunicat al DNA, percheziţiile au loc în 52 de locaţii, situate pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. Cauza penală vizează suspiciuni privind constituirea unui grup infracţional organizat, corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul acestui an.
Anterior, DNA anunța că, de la declanşarea pandemiei, acum doi ani, a deschis 168 de dosare penale pentru infracţiuni legate de situaţia sanitară sau de vaccinarea fictivă. Potrivit sursei, România a avut cea mai amplă anchetă din statele Uniunii Europene, cu 3.000 de certificate false eliberate la Vama Petea (nord-vest) de cadre medicale şi angajaţi din spitale corupţi. În prezent, mai sunt în lucru jumătate dintre dosarele deschise de anul trecut. Opt dosare cu 22 de inculpaţi au fost trimise în judecată până acum.
Printre aceștia se află şi directorul companiei naționale Unifarm, unul dintre principalii distribuitori de produse farmaceutice si parafarmaceutice din Romania, Ionel Eugen Adrian, care ar fi pretins, potrivit procurorilor, peste 700.000 de euro pentru un contract cu o firmă privată pentru milioane de măşti chirurgicale neconforme şi zeci de mii de combinezoane. Contextul pandemic a alimentat corupţia în România, mai menţiona DNA, iar banii nu au ajuns întotdeauna acolo unde trebuia, respectiv pentru dotarea spitalelor, pentru echipamente de protecţie, aparatură specializată sau medicamente.