Zborurile TAROM se desfășoară conform programărilor

Zborurile TAROM se desfășoară conform programărilor
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Terminalul de sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă, în orașul Otopeni, la 20 km nord de București, România, 21 septembrie 2020.

Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât în această dimineaţă toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor.

Acord asupra salarizării

În cadrul dialogului între Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant TAROM, s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

Zeci de curse anulate, milioane pierdute

Operatorul aerian naţional a anulat luni zeci de curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor. Potrivit Sindicatului Piloţilor de Linie din România, compania înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie.

Despăgubiri către pasageri

În context, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni. Potrivit ministrului, ieri s-au declarat „inapţi de zbor” până la 30 de piloţi din aproape 150 de piloţi ai companiei, practic undeva la 20%, iar el a aflat despre această situaţie în cursul nopţii de duminică spre luni.

Alte știri
S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

La această oră, BEC a admis oficial, doar șapte candidaturi, una din ele fiind între timp anulată de CCR.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

BEC a respins și a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru prezidenţiale / UPDATE

BEC a respins și a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru prezidenţiale / UPDATE

BEC se va pronunţa astăzi, la ora 18:00, pe candidatura politicianei proruse și a lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri seară.

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Printre candidaţi se află şi fostul director interimar al SIE, Silviu Predoiu.

Mai multe
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție

Alte trei decizii ale BEC au fost validate de judecătorii CCR.

Veridica News
05 oct. 2024
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională

Acestea vizează candidaturile Dianei Șoșoacă și ale lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban, iar una contestă respingerea candidaturii lui Miron Cozma.

Veridica News
05 oct. 2024
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție

În acest moment sunt înscriși oficial în cursa prezidențială unsprezece candidați.

Veridica News
05 oct. 2024
Continuă luptele în Liban
Continuă luptele în Liban

Reporterii de război afirmă că s-au auzit explozii în suburbiile sudice ale capitalei Beirut, considerate un bastion al mișcării islamiste Hezbollah.

Veridica News
05 oct. 2024
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării

Resturile se aflau la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Ucraina.

Veridica News
04 oct. 2024