Partidul conservator FIDESZ, la putere la Budapesta, ar avea patru procente în plus față de cartelul opoziției în intențiile de vot ale ungurilor– relevă un nou sondaj, citat de media. Formațiunea premierului suveranist Viktor Orban e creditată cu 38% din opțiuni la scrutinul parlamentar de pe 3 aprilie, opoziția cu 34 de procente, iar 13% dintre alegători sunt, încă, indeciși. Acum o lună, ecartul era de numai două procente în favoarea FIDESZ. Analiştii spun că e prima oară când Orban riscă să piardă puterea, în faţa unei coaliţii care merge de la fosta extremă dreapta, Jobbik, ce s-a redefinit drept de centru-dreapta, până la socialişti, succesori ai fostului partid unic comunist, liberali şi ecologişti. Potrivit politologilor, dincolo de clivajele ideologice dintre aceste formațiuni, cuvântul de ordine pentru întreaga opoziție este "orice în afară de Orban".
