
Un fost poliţist sârb a fost condamnat de o instanţă din Kosovo la 20 de ani de închisoare, fiindcă a participat la execuţia a 13 civili albanezi în timpul războiului dintre 1998 şi 1999. Condamnatul, identificat de presa kosovară drept Goran Stanisic, s-a mutat în Serbia după război şi a fost arestat în iulie 2019, când încerca să treacă frontiera în Kosovo. El făcea parte din forţa de rezervă a ministerului de Interne de la Belgrad şi a participat, potrivit judecătorilor, la atacuri sistematice şi pe scară largă asupra populaţiei albaneze din satele Sllovi şi Terbovc, din centrul fostei provincii sârbe. Martori supravieţuitori, majoritatea femei, au relatat că bande de poliţişti şi paramilitari sârbi executau bărbaţi albanezi sub ochii familiilor acestora, în propriile lor curţi. Acelaşi unităţi au expulzat sute de oameni din cele două sate. Masacrele de la Sllovi şi Terbovc s-au soldat în total, potrivit organizaţiilor kosovare pentru apărarea dreptruilor omului, cu 45 de morţi şi 11 răniţi. Aproape o sută de case ale sătenilor au fost incendiate.
Comentatorii amintesc că, după încheierea ostilităților, nu doar militari și polițiști sârbi au fost inculpați pentru crime de război, ci și combatanți separatiști, ale cărora ținte au fost sârbii, romii și opozanții kosovari ai gherilei separatiste Armata de Eliberare din Kosovo (UCK). Însuși fostul șef al gherilei și, ulterior, președinte al Kosovo, Hashim Thaçi, e cercetat în stare de detenție la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, pentru omucideri, tortură și reținere ilegală, comise în 1998 și 1999.