
Șeful poliției din Republica Moldova a declarat că bărbatul care a împușcat mortal două persoane pe aeroportul din Chișinău nu face parte din structuri militare sau paramilitare din alte țări. Individul de 43 de ani este un cetățean din Tadjikistan, dar poliția verifică dacă avea și alte cetățenii. Potrivit unor informații anterioare, bărbatul ar fi un rus venit cu o cursă din Turcia. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a infirmat zvonurile că alte două persoane care-l însoțeau pe atacator ar fi fugit din aeroport. Cernăuțeanu a declarat la o conferință de presă că mai multor persoane li s-a interzis intrarea în țară, dar toate sunt în custodia autorităților, au fost identificate și nu există bănuieli că ar fi fost împreună cu atacatorul. ”În momentul în care s-a concretizat de către angajații vamali scopul aflării acestuia în R. Moldova persoana a devenit agresivă, a atacat colaboratorul Poliției de Frontieră și a efectuat împușcături, din nefericire fiind omorâți doi angajați”, a declarat șeful poliției. ”Ulterior au intervenit organele de forță și au încercat negocierea. În urma intervenției în forță, persoana bănuită a fost rănită. În prezent, se află în spital în stare gravă, sub supravegherea organelor de stat”, a precizat Cernăuțeanu. Victimele sunt un polițist de frontieră și un angajat al securității aeroportuare. Președinta Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor.