
Organizatoarea turneului final continental, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA), a deschis o anchetă disciplinară privind manifestările suporterilor maghiari la cele două partide jucate de echipa lor la Budapesta, în cadrul Grupei F. Săptămâna trecută, marți, la meciul cu Portugalia, pierdut cu 0-3, aceștia ar fi desfășurat un baner cu conținut homofob, iar sâmbătă, la remiza, 1-1, cu Franța, în lotul căreia sunt numeroși jucători de culoare, ar fi imitat strigătele unor maimuțe. Potrivit agențiilor internaționale, UEFA a numit un inspector de etică pentru a investiga posibilele manifestări discriminatorii de pe Puskas Arena din Budapesta, cel mai mare stadion din Ungaria. Incidentele survin într-un moment în care forul fotbalistic continental ia în calcul mutarea semifinalelor și finalelor Euro, inițial programate la Londra, unde suporterii străini ar trebui să intre în carantină, la Budapesta, unde accesul pe Puskas Arena e permis la capacitatea maximă, de circa 60 de mii de locuri, și nu există restricții de deplasare. Tot săptămâna trecută, parlamentul ungar, dominat de partidul conservator FIDESZ, al premierului Viktor Orban, a adoptat o lege care interzice promovarea homosexualității, percepută drept o nouă limitarea a drepturilor comunității LGBT.
Ca reacție, municipalitatea din Munchen, unde ungurii joacă, miercuri, ultimul lor meci din grupă, în compania Germaniei, a anunțat că va solicita UEFA permisiunea de a ilumina stadionul în culorile curcubeu, simbol al comunității LGBT. Nu e prima oară când fotbalul și presupusa homofobie provoacă dispute între responsabilii politici din Ungaria și Germania. În aprilie, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Germaniei la Budapesta a fost convocat la ministerul ungar de Externe, după ce un club de fotbal din Bundesliga și-a concediat un angajat venit din Ungaria, pentru comentarii considerate homofobe şi xenofobe. Potrivit cotidianului pro-guvernamental budapestan Magyar Nemzet, antrenorul portarilor de la Hertha Berlin, Zsolt Petry, a spus că nu-l poate înțelege pe conaţionalul său Peter Gulacsi, portar la RB Leipzig, când susţine căsătoriile între homosexuali, și că prin migraţia ilegală au ajuns în Europa numeroși criminali. Hertha l-a demis pe Petry și a precizat că afirmațiile lui nu corespund valorilor sale. Antrenorul și-a prezentat scuzele și a spus că nu e homofob sau xenofob, iar șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, a cerut comisarilor europeni să-l apere pe compatriotul său, despre care a afirmat că a fost concediat doar pentru exprimarea unor opinii. Comentatorii notează că scandalul diplomatic intervine pe fondul relațiilor tot mai reci dintre guvernele de la Budapesta și Berlin. Creștin-democrații germani și conservatorii unguri au fost colegi în Partidul Popular European (centru-dreapta), cea mai importantă familie politică de pe continent, până în martie, când FIDESZ, condus de șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a ales să plece, pentru a se repoziționa alături de formațiuni radicale de dreapta din Polonia și Italia. Orban, omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, și liderul formațiunii italiene Liga, Matteo Salvini, au anunțat, la Budapesta, că pregătesc lansarea unei noi familii politice europene. Partidele celor trei se revendică de la respectul față de suveranitatea naţională, valorile creștine și familia tradițională și sunt foarte critice față de politicile Bruxellesului priivind migrația și statul de drept. În Parlamentul European, FIDESZ e neafiliat vreunui grup, Lege și Ordine (PiS) al lui Morawiecki face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE), iar Liga lui Salvini din cel numit Identitate şi Democraţie (ID). Analiștii amintesc că tentativele anterioare de sincronizare a partidelor de extrema dreptă, eurosceptice și naționaliste au eșuat. Salvini spune că, dacă s-ar produce fuziunea celor două grupuri de drepta radicală din Parlamentul European, CRE și ID, acestea ar deveni a doua cea mai mare familie politică, după populari, și ar avea o influență crescândă.