Forțele ucrainene ar fi eliberat de sub ocupația rusă 16 sate din regiunea estică Donețk, în cursul celei mai recente contraofensive, a afirmat generalul ucrainean Andrii Bilețki. Potrivit acestuia, Corpul 3 de Armată al Ucrainei a efectuat o operațiune anunțată de luna trecută pentru dislocarea trupelor rusești de la nord de orașul strategic Sloviansk, unul din cele două bastioane principale ale așa-numitei „centuri de fortărețe” pe care se bazează apărarea ucraineană din est.
Într-un mesaj video, Bilețki a susținut că „planurile Kremlinului de a cuceri regiunile Donețk și Luhansk nu vor fi implementate în viitorul previzibil”. El a mai spus că ultimele atacuri ucrainene au mai eliberat trei sate în zona contraofensivei, la circa 30 de km la nord de Sloviansk, numărul de localități de unde au fost respinși rușii ajungând astfel la 16, pe un teritoriu de 277 de km pătrați.
Rusia a cerut Ucrainei să renunțe la partea de circa 20% din Donețk încă neocupată în urma invaziei, ca o condiție pentru încetarea luptelor. Ritmul ofensivei ruse a încetinit însă în ultimul an, deși Moscova raportează frecvent ocuparea unor sate de pe linia frontului.
