Președintele american Donald Trump afirmă că ar trebui să fie obligatoriu ca țări precum Qatar, Pakistan, Egipt, Iordania și Turcia să adere în masă la Acordurile Abraham, pentru normalizarea relațiilor cu Israelul, ca parte a unui efort de a ajunge la un acord cu Iranul. Trump a spus că a vorbit sâmbătă cu liderii acestor țări, precum și cu cei din Arabia Saudită și Bahrain, care au semnat deja acordurile. „Am declarat că, după toată munca depusă de Statele Unite pentru a încerca să rezolve acest puzzle foarte complex, ar trebui să fie obligatoriu ca toate aceste țări, cel puțin, să semneze simultan Acordurile Abraham”, a scris azi Trump într-o postare pe Truth Social. El a spus că aceste țări ar fi onorate să aibă Iranul ca parte a acordurilor odată ce se va ajunge la o înțelegere pentru a pune capăt războiului.
Iranul și SUA temperează speranţele
Donald Trump declara ieri că nu se va „grăbi să încheie un acord” pentru a pune capăt războiului. În mesajul de azi el a spus că negocierile cu Iranul „decurg bine”, dar nu a dat niciun indiciu că acordul este iminent. Nici Iranul nu confirmă iminența unei înțelegeri. „Este corect să spunem că am ajuns la o concluzie cu privire la o mare parte din problemele discutate. Dar a spune că aceasta înseamnă că semnarea unui acord este iminentă - nimeni nu poate face o astfel de afirmație.” a declarat azi la Teheran purtătorul de cuvânt al MInisterului de Externe, Esmail Baqai. Afirmația apare după ce secretarul de stat american, Marco Rubio declarase la New Delhi că s-ar putea ajunge la o înțelegere chiar în cursul zilei de azi.
