Președintele Statelor Unite, Donald Trump a eliminat un videoclip controversat, postat pe contul său de pe propria reţea de socializare, care includea imagini cu Barack și Michelle Obama, înfăţişaţi drept maimuțe. Clipul susţinea conspirațiile electorale promovate de Trump după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din 2020, dar se încheia cu un montaj de câteva secunde în care feţele soţilor Obama erau atașate corpurilor unor maimuțe, pe fundalul unei jungle și al melodiei „The Lion Sleeps Tonight”. Trump a refuzat să-şi ceară scuze şi a pretins că n-a făcut nicio greşeală, pentru că un mebru al echipei a postat clipul, fără ca el să-l vadă până la sfârşit. De altfel, Casa Albă a apărat inițial videoclipul numindu-l un „videoclip cu meme-uri pe internet” și le-a cerut criticilor să „înceteze cu falsele indignări”. Dar, după reacții negative aprinse, inclusiv din partea mai multor senatori republicani, care au condamnat caracterul rasit al mesajului prezidenţial, postarea a fost eliminată.
