Trump eliberează un condamnat pe viață pentru trafic de droguri

Trump eliberează un condamnat pe viață pentru trafic de droguri
© EPA-EFE/WILL OLIVER   |   Fostul președinte al SUA Donald Trump vorbește la Convenția Libertariană de la Washington, DC, SUA, 25 mai 2024. Convenția Libertariană se desfășoară în perioada 23 mai - 26 mai.

Președintele amercian Donald Trump l-a grațiat pe creatorul unui site de pe internetul ascuns pe care se comercializau în bitcoin droguri și alte produse ilegale, devenit un simbol pentru susținătorii de criptomonede și pentru adepții Partidului Libertarian cu vederi populiste de extremă dreapta, care sprijină legalizarea drogurilor. Fondatorul Silk Road, Ross Ulbricht a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că a condus o piață online subterană în care traficanții de droguri și alții au făcut comerț ilicit de peste 200 de milioane de dolari. Trump și-a motivat explicit decizia, prin sprijinul pe care l-a obținut în campania sa pentru președinție din partea oamenilor care l-au considerat pe fondatorul Silk Road ca un pionier al criptomonedelor și o victimă a persecuției guvernamentale. ”Tocmai am sunat-o pe mama lui Ross William Ulbricht pentru a-i spune că, în onoarea ei și a Mișcării Libertariene, care m-a susținut atât de puternic, a fost plăcerea mea să semnez o grațiere completă și necondiționată a fiului ei”, a declarat președintele pe propria platformă Truth Social. El a comparat tratamentul autorităților pentru Ulbricht cu investigațiile în justiție care l-au urmărit în ultimii ani. ”Gunoaiele care au lucrat pentru a-l condamna au fost dintre aceiași nebuni care au folosit guvernul ca armă modernă împotriva mea”, a spus Trump. Grațierea prezidențială vine la o zi după ce Donald Trump le-a acordat clemență celor aproape 1.600 de persoane acuzate sau condamnate pentru că au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021.

Timp citire: 1 min