Donald Trump a ameninţat că Statele Unite vor distruge Muntele Pickaxe, instalaţia nucleară iraniană construită la adâncime în apropierea uzinei de îmbogățire a uraniului de la Natanz. „Vom distruge Muntele Pickaxe. Spuneți-le iranienilor să fie pregătiți”, a afirmat Trump într-un interviu televizat, avertizând totodată că Washingtonul va continua să lovească dur Iranul. „Monitorizăm îndeaproape locul, dar nu observăm nicio activitate acolo. Nu stau bine cu situația lor nucleară. De fiecare dată când auzim ceva despre ea, o aruncăm în aer. Așa că nu le place să vorbească despre asta. Dar probabil vom încerca să lovim Pickaxe relativ curând”, a explicat Trump.
Muntele Pickaxe este un obiectiv puternic fortificat ce găzduiește două complexe de tuneluri situate la mare adâncime. Experții consideră că acestea sunt inaccesibile chiar și pentru cele mai puternice bombe anti-buncăr din arsenalul SUA. Presa americană a relatat, săptămâna trecută, că imaginile din satelit indică faptul că Iranul ar putea încerca să-și reconstruiască instalațiile nucleare, mai multe camioane fiind surprinse intrând și ieșind din Muntele Pickaxe.
