Trump ameninţă Canada cu noi taxe vamale, din cauza fumului provenit din incendiile de vegetaţie

SUA Canada Trump amenintare taxe vamale poluare incendii
© EPA/CHRISTOPHER NEUNDORF   |   Fumul provenit de la incendiile de vegetație este vizibil printre clădirile din Manhattan și pe Podul Brooklyn, din New York, SUA, la 16 iulie 2026.

Donald Trump învinuieşte Canada pentru fumul provenit din incendiile de vegetație care s-a răspândit în Statele Unite și a declarat că va adăuga „costul incalculabil” al gestionării acestei poluări la tarifele vamale existente aplicate produselor canadiene. Zilele trecute, un fum dens provenit de la sute de incendii din Canada a învăluit o zonă vastă a SUA, din Midwest până în Nord-Est, determinând autoritățile să avertizeze locuitorii să rămână în interior. Multe dintre incendiile din acest an au loc în vasta provincie canadiană Ontario și sunt concentrate în zona de nord-vest, izolată și puțin populată, unde singura modalitate de transport este cea aeriană. Până în prezent, au ars aproape 265.000 de hectare, comparativ cu 240.000 de hectare în aceeași perioadă a anului trecut.

Trump, care are o relație conflictuală cu premierul Mark Carney, a spus că îl va suna pe liderul canadian pentru a afla ce intenționează să facă în legătură cu această situație „total inacceptabilă”.  „Considerăm Canada responsabilă pentru faptul că nu își întreține corespunzător pădurile, iar Statele Unite sunt invadate inutil de un aer murdar, poluat și nesănătos”, a afirmat el într-o postare pe Truth Social.  „Aceasta este o neglijență deliberată care devine un fenomen anual, costând Statele Unite miliarde de dolari; costul acestei poluări trebuie, în mod obligatoriu, adăugat la tarifele pe care Canada le plătește în prezent.”, a mai spus Trump, ignorând cu bună ştiinţă faptul că Statele Unite se confruntă şi cu propriile incendii în vestul ţării, unde există 68 de focare în 15 state. 

Ministrul canadian pentru situații de urgență, Eleanor Olszewski, a declarat că guvernul a investit peste 8,5 miliarde de dolari americani în sustenabilitatea pădurilor și prevenirea incendiilor începând cu anul 2020, pe măsură ce țara se confruntă cu o climă tot mai caldă și mai uscată. Ea a menționat, de asemenea, istoricul îndelungat al parteneriatului dintre SUA și Canada în combaterea incendiilor de vegetație de ambele părți ale graniței. Biroul premierului Carney nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta afirmațiile lui Trump. Joi, Carney declarase că Statele Unite ar putea face mai mult pentru a combate schimbările climatice, care duc la secete prelungite și la creșterea temperaturilor la nivel mondial. Este probabil ca cei doi să se întâlnească mâine, în New Jersey, la finala Cupei Mondiale la fotbal.

Timp citire: 1 min