Teritoriile ocupate din regiunile Donețk și Luhansk capătă, inopinat, valențe noi, tentante, pentru Kremlin, scrie Andrei Piontkovski, într-un comentariu pentru Kasparov.ru.
Kremlinul atribuie o importanță enormă Acordurilor de la Minsk în calitate de instrument al său de distrugere a statului ucrainean. Nimeni n-a uitat refrenul preferat al șefului diplomației ruse Lavrov: „Nu vom permite niciodată ca Zelenski să scape din capcana Acordurilor de la Minsk, lasă să se zbată în ea cât mai mult timp”. [...]
De facto, Acordurile de la Minsk sunt într-un punct mort. Toată lumea înțelege că Putin nu va pleca de bunăvoie din Donbas, așa cum a promis, iar autoritățile ucrainene nu-și vor distruge propriul stat pentru falsa „refacere a integrității teritoriale”. Ambele părți trebuie să înceteze să se mintă pe sine și reciproc, așa cum au procedat cu entuziasm 8 ore la rând, recent, la Paris.
Singura modalitate reală de a evita vărsările de sânge este înghețarea conflictului, renunțarea la discursul fățarnic privind „reintegrarea regiunilor Donețk și Luhansk în Ucraina” și introducerea unei misiuni internaționale de pacificatori sub mandat ONU pe linia de demarcație a părților. Nu are nicio importanță cum vor numi ocupanții Crimeea și teritoriile ocupate din Donbas. Pentru toată lumea acestea sunt teritorii ale Ucrainei temporar ocupate.
Înghețarea conflictului nu se referă la statutul teritoriilor ucrainene ocupate.
Înghețarea conflictului se referă la încetarea uciderii deliberate a militarilor ucraineni, care durează de peste 6 ani. Aceste crime sunt elementul-cheie al operațiunii Kremlinului numite „Acordurile de la Minsk”, un șantaj clasic: nu vreți să îndepliniți condițiile noastre politice, nu vreți să schimbați constituția, nu vreți să legalizați capul-de-pod militaro-terorist Donețk-Luhansk în cadrul juridic și politic ucrainean, nu vreți să acceptați oamenii noștri în organele de conducere, atunci vom continua să vă ucidem de-a lungul liniei de demarcație.
[...]
Înghețarea conflictului îi va permite Ucrainei să rezolve următoarele probleme:
- Va lipsi șantajiștii de la Kremlin de instrumentul de presiune politică asupra Ucrainei;
- Vor înceta să mai moară militari ucraineni;
- Va fi înlăturată amenințarea reală privind invazia militară de proporții a Rusiei în Estul Ucrainei;
- Va dispărea definitiv mitul propagandei putiniste privind salvarea populației rusofone din Donbas de genocidul naziștilor banderoviști;
- Va înceta jocul fals privind „refacerea integrității teritoriale a Ucrainei”.
Să încercăm să privim situația prin prisma lui Kozak, Lavrov, Putin.
Dansurile militare belicoase din jurul Ucrainei au început în primăvara lui 2021, când la Kremlin au înțeles, în sfârșit, că puterea politică de la Kiev nu va accepta benevol proiectul rusesc de alipire la Ucraina a teritoriilor ocupate din Donbas. Primul semnal neplăcut pentru Moscova a fost refuzul lui Zelenski să semneze, la Summitul de la Paris, memorandumul pregătit de Ermak și Surkov. Al doilea semnal a fost respingerea categorică de către societatea civilă ucraineană a protocolului Ermak/Kozak privind Consiliul consultativ dintre Ucraina și regiunile ocupate Donețk și Luhansk, în martie 2020.
[...]
Supărați de această evoluție a situației, kremliniștii au comis, se pare, cea mai serioasă greșeală. Obișnuiți să-și disprețuiască colegii occidentali, urmare a absenței la aceștia a voinței politice și a slăbiciunii lor, verificată deja de ani de zile, față de ispita corupției, Kremlinul a prezentat Occidentului un ultimatum nebunesc. Să-i fie cedat controlul deplin și să includă în ZONA sa de interese nu doar Ucraina, dar și o duzină de state suverane europene, situate mai la est de linia roșie a lui Batu Han - Stalin, care taie continentul din Croația până la Danemarca. Și acești oameni se mai întreabă de ce NATO se extinde și de ce, de 30 de ani, zeci de state fug de ei cât mai departe posibil și bat zgomotos la poarta NATO!
După un astfel de coming out neandertalian al pacientului rus, trăim deja într-o altă Europă și puțin câte puțin într-o altfel de țară. O operațiune militară pentru rezolvarea definitivă a problemei ucrainene nu este posibilă. Ucraina va lupta cu înverșunare, iar Occidentul colectiv îi va acorda cu entuziasm ajutor politic, economic și tehnico-militar de proporții. Ucraina s-a distanțat definitiv de Rusia. Acest adevăr neplăcut este conștientizat treptat și de „elita” cea mai loială lui Putin, cu excepția câtorva locuitori ai buncărului principal.
[...]
În această nouă situație, profilul politic al regiunii ocupate din Donbas se transformă cardinal. Dintr-o capcană, un laț pentru Ucraina, se preface, se pare, într-o valiză fără mâner pentru Moscova. Într-adevăr, Kremlinul nu are nevoie de regiunea în sine. Ea ar fi putut fi de o mie de ori anexată în mod triumfalist la „patria-mamă”, conform dorinței exprimate liber de poporul din Donbas la „referendumul” din 11 mai 2014, la fel de legitim și de credibil ca „referendumul” din Crimeea, din 16 mairtie 2014. Însă, în toți acești opt ani, poporul din Donbas a fost folosit de „patria-mamă” exclusiv ca un instrument de cucerire a întregii Ucraine.
Pierzându-și, astfel, rolul-cheie, republicile separatiste din estul Ucrainei au căpătat, din perspectiva Kremlinului, valențe noi, ispititoare. Dintr-un instrument de control al Ucrainei, s-au transformat în unul de spălare a imaginii atât a primei persoane în stat, cât și a întregii clase politice a Federației Ruse. Se înmulțesc inițiativele Dumei privind apărarea Donbasului, înarmarea, recunoașterea republicilor separatiste. Lavrov se împotrivește anemic, amintind că astfel de măsuri ar contraveni procesului de la Minsk. Da, contravin, însă post-mortem.
Noi am apărat poporul din Donbas de genocidul banderovist și l-am întors la patria-mamă – acesta e câștigul propagandistic și geopolitic declarativ pe care îl mai poate obține Kremlinul renunțând la sinucigașa aventură militară.
* * *
Astfel, înghețarea conflictului este the least bad option atât pentru Ucraina, cât și pentru regimul lui Putin. Următoarea întâlnire a consilierilor în formatul Normandia, fixată la Berlin pentru 6 februarie, este o bună oportunitate pentru ambele părți și pentru moderatorii europeni să opteze pentru această soluție umanitară.
Citește articolul integral pe Kasparov.ru
