SUA anunţă sprijin financiar pentru noul preşedinte al Columbiei, un admirator al lui Trump

Noul președinte al Columbiei, Abelardo de la Espriella ține discursul de inaugurare
© EPA/ERNESTO GUZMAN JR   |   Noul președinte al Columbiei, Abelardo de la Espriella ține discursul de inaugurare la Cali, Columbia, 07 august 2026.

Departamentul american de Stat a anunţat că Statele Unite intenţionează să ofere Columbiei un ajutor de 1 miliard de dolari pentru politicile economice şi de securitate ale noului preşedinte, Abelardo de la Espriella, un aliat al lui Donald Trump. Anunţul a fost făcut la scurtă vreme după inaugurarea noului şef de stat columbian, care şi-a prezentat ca priorităţi impunerea „legii şi ordinii” şi lupta împotriva traficului de droguri, în ţara cunoscută ca principalul producător mondial de cocaină şi măcinată de violenţele între grupările armate şi între reţelele de traficanţi. Abelardo de la Espriella, care-i succedă primului preşedinte de stânga al Columbiei a câştigat alegerile cu un discurs anti-sistem, care a găsit ecou în rândul electoratului dezamăgit de partidele tradiţionale. Avocat milionar el a apărat foşti paramilitari, traficanţi de droguri, fotbalişti şi un om din spatele unei vaste scheme piramidale. La 48 de ani, Espriella a părăsit viața luxoasă din Italia, pentru a se angaja în campania electorală, invocând un „sacrificiu” pentru „patrie”.

Timp citire: 1 min