Armata americană a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este deschisă, iar navele circulă prin aceasta, în pofida anunțului făcut de Iran privind închiderea căii navigabile după o nouă reluare a ostilităților cu Statele Unite. „Strâmtoarea Ormuz este deschisă tuturor navelor care doresc să tranziteze legal această cale navigabilă internațională. Forțele americane sunt poziționate și pregătite să garanteze menținerea libertății de navigație, în pofida agresiunilor, hărțuirilor, amenințărilor și declarațiilor arbitrare nejustificate ale Iranului. Iranul nu controlează strâmtoarea. Traficul se desfășoară normal.”, a anunțat Comandamentul Central al SUA - CENTCOM pe X.
Și președintele american Donald Trump a declarat că „pentru noi, (strâmtoarea) este deschisă”. El a susținut, de asemenea, că recenta reluare a ostilităților a avut loc chiar dacă SUA și Iranul ajunseseră la un acord. „Am avut un acord cu ei ieri. Cedau în toate privințele, iar apoi, brusc, două ore mai târziu, au lovit o navă cu o dronă”, a spus el. Ca răspuns, „i-am lovit foarte puternic aseară”, a precizat Trump.
