
Pentagonul a confirmat că pregăteşte o revizuire a cheltuielilor sale pentru a redirecţiona aproximativ 50 de miliarde de dolari din bugetul pe anul viitor către spre priorităţile preşedintelui Trump. Fostul preşedinte Joe Biden a prevăzut cheltuieli pentru apărare de 895 de miliarde de dolari pentru următorul an fiscal. „Compensațiile sunt vizate la 8% din bugetul administrației Biden pentru exercițiul financiar 2026, care vor fi apoi cheltuiți pe programe aliniate cu prioritățile președintelui Trump”, a declarat Robert Salesses, care îndeplineşte atribuțiile de secretar adjunct al apărării. Anunţul intervine după ce Washington Post a dezvăluit că şeful Pentagonului, Pete Hegseth a cerut un plan pentru reduceri bugetare de 300 de miliarde în următorii cinci ani. Sunt exceptate mai multe sectoare, între care finanțarea misiunii militare de-a lungul graniței cu Mexic, dezvoltarea programelor nuclear şi spaţial, sau comanda militară din zona Indo-Pacifică. Pe lista excepţiilor nu figurează însă comandamentul militar pentru Europa, după ce Hegseth a afirmat public că SUA nu mai dau prioritate securităţii Europei şi că Pentagonul se va concentra pe securitatea frontierei și pe amenințările Chinei.