
În regiunea rusă Riazan, situată la aproximativ 250 de kilometri est de Moscova, a fost a instituită starea de urgență, pentru a face față incendiilor forestiere care, potrivit autorităților, au devastat peste 8.000 de hectare în ultimele zile. Guvernatorul interimar Pavel Malkov, citat de agențiile internaționale de știri, a declarat pe rețeaua socială Telegram că această măsură va „mobiliza mai multe mijloace pentru a proteja locuitorii și teritoriul”. „Suprafața afectată de incendiu continuă să crească încet” - a adăugat el. La rândul său, ONG-ul ecologist Greenpeace a estimat, pe baza imaginilor din satelit, că cel puțin 11.000 de hectare au fost afectate. Săptămâna trecută, fumul de la acele incendii, care durau de zile întregi, a ajuns până la Moscova. Odată cu schimbările climatice, pe care resimte din plin, Rusia a fost lovită, în ultimii ani, de incendii forestiere grave, în special în Siberia și Orientul Îndepărtat, zone foarte întinse și greu accesibile.