Stare de alertă energetică: România a pornit toate capacitățile energetice aflate în funcțiune

Romania guvern stare de alerta energetica discutii mari consumatori electricitate măsuri reducere consum
© Facebook - Guvernul României (@guv.ro)   |   Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, iulie 2026

Pe fondul stării de alertă energetică declanșate de seceta prelungită și de oprirea controlată a reactorului 1 de la Cernavodă, guvernul condus de Ilie Bolojan a convocat la discuţii, astăzi, peste 80 de mari consumatori industriali de energie electrică, cu un consum anual de peste 50.000 MWh. Scopul întâlnirii a fost identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în orele de vârf, evitându-se astfel suprasolicitarea Sistemului Energetic Național. Ulterior întâlnirii, premierul interimar a declarat că România a adoptat măsuri de contracarare a crizei energetice "pe mai multe planuri", în condiţiile în care capacitatea de import este limitată.

Măsuri agreate

Guvernul a dispus repornirea tuturor capacităților energetice în stare de funcționare şi a autorizat "tot ce se putea autoriza în domeniul stocării". Numai în ultimele trei săptămâni, au fost autorizate instalaţii de stocare a energiei de peste 400 MW, a precizat Bolojan. Astăzi, Termocentrala Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, a fost pornită, iar de la ora 17:00 va fi conectată în paralel cu Sistemul Energetic Naţional. Stocul de cărbune al unităţii, de peste 40.000 de tone, este suficient pentru funcţionarea termocentralei până la sfârşitul săptămânii, iar dacă vor fi solicitări din partea Dispeceratului Energetic Naţional, perioada de lucru se va putea prelungi şi săptămâna viitoare, a anunţat conducerea acesteia. 

De asemenea, Ilie Bolojan a declarat că un obiectiv important este menținerea în funcțiune a grupului 2 de la Cernavodă. Pentru aceasta, a spus premierul interimar, este nevoie ca pompele de răcire să poată absorbi apa. Una dintre măsurile imediate a fost intervenţia pe cursul Dunării, pentru eliminarea unui obstacol natural - "un pinten de stâncă", care să nu mai limiteze curentul spre Dunărea Veche. Miercuri și joi, autorităţile vor scufunda în zona respectivă barje care să ajute la direcționarea debitului.

Apel pentru reducerea voluntară a consumului energetic

Prim-ministrul a cerut populaţiei, companiilor şi autorităților publice să-şi reducă voluntar consumul de energie electrică. În acest sens, principalii consumatori au convenit deja să ia măsuri pentru reducerea consumului în orele de seară, în funcție de specific. Una dintre acestea vizează intrarea în mentenanță. Uzinele Dacia și Ford şi-au oprit producţia până pe 19 august, ceea ce înseamnă o economie zilnică de aproximativ 200 de MW.

În zilele următoare, guvernul va adopta o hotărâre care va stabili un mecanism de limitare a consumului, în condițiile accentuării crizei, prin care consumul marilor companii va fi stabilit funcție de tehnologia pe care o folosesc, cu un preaviz de 24 de ore. Măsura este una de rezervă, pentru a putea lua măsuri coordonate dacă va fi nevoie, a precizat premierul Bolojan, mulțumind în final "românilor care înțeleg că e o situație excepțională".

Timp citire: 2 min