Slovacia a anunțat că va expulza trei angajați ai ambasadei ruse la Bratislava

Slovacia a anunțat că va expulza trei angajați ai ambasadei ruse la Bratislava
© EPA-EFE/MARTIN DIVISEK   |   Ministrul de Interne al Slovaciei Roman Mikulec, prim-ministrul Eduard Heger și ministrul Apărării Jaroslav Nad discută cu presa la granița dintre Ucraina și Slovacia, la Vysne Nemecke, Slovacia, 25 februarie 2022.

Slovacia a anunțat, luni, că va expulza trei angajați ai ambasadei ruse la Bratislava. Ministerul slovac de Externe, citat de agențiile de presă, a precizat că decizia a fost adoptată pe baza informațiilor furnizate de serviciul secret al țării. Rușii declarați indezirabili, sub acuzația că au încălcat Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, trebuie să părăsească Slovacia în termen de 72 de ore. Moscova a calificat expulzarea drept nejustificată și a anunțat că aceasta nu va rămâne fără replică.

Timp citire: 1 min