Senatul Franței a aprobat creșterea vârstei de pensionare în pofida protestelor sindicale

Senatul Franței a aprobat creșterea vârstei de pensionare în pofida protestelor sindicale
© EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON   |   Membri sindicatului Confederația Generală a Muncii (CGT) ocupă o fabrică de distribuție a energiei electrice a grupului energetic național francez EDF, în timpul unei noi zile de proteste împotriva reformei planificate de guvernul francez a sistemului de pensii, în Saint Denis, Franța, 09 martie 2023 Membrii sindicatelor Forței Muncitorilor (FO) și Confederației Generale a Muncii (CGT) au tăiat curentul în unele zone din districtul Saint Denis din nordul Parisului. Electricitatea a fost întreruptă temporar pe șantierul Jocurilor Olimpice din 2024 și pe Stade de France. Protestele continuă în toată țara din cauza planului guvernului francez de a amâna vârsta minimă de pensionare de la 62 la 64 de ani până în 2030.

Senatorii francezi au aprobat cel mai contestat articol din noua lege a pensiilor care crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Articolul 7 din textul guvernului a trecut cu 201 voturi pentru și 115 împotrivă. Premierul Élisabeth Borne s-a declarat încântată că dezbaterile au făcut posibil acest rezultat.

Conform proiectului guvernului, vârsta legală de pensionare trebuie crescută treptat cu 3 luni pe an, din septembrie anul acesta până în 2030. În plus, pentru a obține pensia integrală, stagiul de cotizare al angajaților va crește de la 42 la 43 de până în 2027.

În ciuda pasului major din Senat, sindicatele își păstrează intactă determinarea cu care au făcut presiuni semnificative în ultimele luni împotriva planului guvernamental, potrivit liderului principalei confederații sindicale. Secretarul general CGT, Philippe Martinez a declarat că atunci când există o astfel de reformă nedreaptă, angajații, cetățenii sunt mobilizați mai mult ca niciodată.

Sindicaliștii au planificat deja următoarele acțiuni, prima sâmbătă, iar cea de a doua săptămâna viitoare, când se va întruni comisia mixtă deputați - senatori, care trebuie să cadă de acord asupra textului comun privind reforma pensiilor.

Liderii sindicali au cerut să fie primiți ”de urgență” de șeful statului ”pentru ca acesta să-și retragă reforma”. Surse guvernamentale susțin că președintele Macron ar face o greșeală dacă ar permite sindicatelor să-l implice în dezbateri.

Timp citire: 1 min