Pete Hegseth a prezentat într-o conferință de presă obiectivele operațiunii Furia Epică. Astfel că șeful Pentagonului a numit neutralizarea capacităților de rachete, a marinei iraniene și eliminarea oricărei capacități nucleare potențiale a Iranului. El a precizat că această operațiune nu este despre schimbarea regimului , deși situația din Iran s-a schimbat semnificativ după asasinarea liderului suprem iranian. Secretarul american de război a recunoscut că operațiunea va dura și nu este „scurtă” și că realizarea obiectivelor va necesita timp și resurse.
Hegseth a confirmat decesele a 4 soldați americani
În timpul conferinței de presă au fost confirmate decesele a cel puțin patru soldați americani în cursul operațiunilor. Hegseth a fost ferm în exprimarea faptului că Statele Unite nu vor tolera amenințările la adresa americanilor și că vor fi contracarate cu forță. Potrivit ynet.co.il, la întrebarea adresată de un jurnalist, dacă exista o prezență militară în Iran înainte de atac, Pete Hegseth a răspuns caegoric că nu, dar nu a exclus o asemenea posibilitate pe viitor.
