Şeful Autorităţii Electorale Permanente din România, Constantin Florin Mituleţu-Buică, a demisionat

Şeful Autorităţii Electorale Permanente din România, Constantin Florin Mituleţu-Buică, a demisionat
© EPA-EFE/Bogdan Cristel   |   Un bărbat ține un banner pe care scrie „Fără penali în funcții publice” în timpul unui protest în fața Palatului Victoria, sediul Guvernului României, la București, România, la sfârșitul zilei de 20 iunie 2018

Şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP) din România, Constantin Florin Mituleţu-Buică, a demisionat. La începutul săptămânii, Agenția Națională de Integritate (ANI) sesizase Parchetul General că acesta şi-ar fi angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui, faptă ce contravine articolului 301 din Codul Penal. În noiembrie 2021, amintește presa română, Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut presiuni ca doi directori din AEP să părăsească instituţia, a blocat mai multe posturi din cadrul Autorității şi nu a organizat concursuri pentru ocuparea acestora. 

 

Timp citire: 1 min