
Doi francezi și doi chinezi, între care manageri ai unei companii de înaltă tehnologie, Ommic, au fost acuzați la Paris că ar fi livrat secrete industriale Chinei și Rusiei - a anunțat, joi, o sursă judiciară, citată de agențiile internaționale de presă. Ancheta, deschisă de Parchetul Național Antiterorist, se referă la suspiciuni de furnizare către puteri străine a unor documente de natura să prejudicieze interesele fundamentale ale Franței. Cei patru mai sunt acuzați de contrabandă și de asociere într-un grup infracțional.