
Şapte români, suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti, au fost arestaţi ieri în apropierea frontierei dintre Grecia şi Bulgaria pentru deţinere de arme, în condiţiile în care poliţia elenă caută vinovaţii pentru uciderea unui suporter grec, marţi seară, în confruntările dintre fanii lui AEK Atena şi Dinamo Zagreb.
Galeriile Petrolului şi a celor de la Genk sunt înfrăţite, iar cei şapte urmau să asiste la meciul pe care belgienii l-au disputat aseară împotriva celor de la Olympiakos Pireu. Potrivit grupării din care fac parte suporterii reţinuţi, aceştia nu aveau în plan comiterea vreunei infracţiuni pe teritoriul Greciei, şi acuză poliţia locală de exces de zel, în încercarea de a-şi acoperi incompetenţa în cazul incidentelor violente de marţi seară.
În cazul suporterului ucis, poliţia din Grecia a arestat până acum 105 persoane, dintre care 94 croaţi, şase greci, un albanez, un austriac, un bosniac şi un german, a anunţat un purtător de cuvânt, precizând că aceştia urmează să fie deferiţi parchetului din Atena.