S-au încheiat lucrările celui de-al cincilea summit Ucraina - Europa de Sud Est

Nicusor Dan summit Ucraina Europa de Sud Est 2026 intalnire Zelenski Vucic
© Facebook - Nicușor Dan (NicusorDan.ro)   |   Imagine din timpul celei de-a cincea ediții a summitului Ucraina - Europa de Sud Est ce a avut loc la Kiev, pe 15 iulie 2026.

Președintele Nicușor Dan a participat, astăzi la Kiev, la a cincea ediție a summitului Ucraina - Europa de Sud Est, în cadrul căruia toți cei prezenți „au împărtășit convingerea clară că securitatea Europei de Sud-Est, a Balcanilor de Vest și a regiunii Mării Negre este interconectată, iar ceea ce se întâmplă în Ucraina influențează în mod direct stabilitatea tuturor”, a anunțat șeful statului pe Facebook.

România va sprijini în continuare apărarea și reconstrucția Ucrainei

În timpul discuțiilor au fost abordate teme precum amenințările comune cu care se confruntă statele din regiune, între care au fost aminitie „ingerințe hibride care vizează democrațiile noastre, încălcări ale spațiului aerian național, incursiuni cu drone și șocuri economice care afectează sistemele noastre energetice”. Una din concluziile întrevederii a fost că „securitatea durabilă presupune nu doar apărarea frontierelor, ci și consolidarea instituțiilor democratice, respectarea dreptului internațional și un angajament ferm față de valorile europene”, iar în acest sens Nicușor Dan a reafirmat „sprijinul deplin al României pentru parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, precum și pentru avansarea procesului de extindere a Uniunii Europene pe baza meritelor fiecărui stat și a îndeplinirii criteriilor de aderare”, a mai precizat acesta.

Discuții bilaterale cu Zelenski si Vucic

Ulterior, șeful statului a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, printre temele de discuție aflându-se avertizarea timpurie în cazul incidentelor cu drone. „În cadrul conversației am abordat proiectele noastre de conectivitate transfrontalieră și de securitate energetică, precum și tema securității maritime și necesitatea coordonării în ceea ce privește mecanismele de prevenire și avertizare timpurie în cazul incidentelor cu drone”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook

De asemenea, șeful statului a avut o întâlnire și cu omologul sârb, Aleksandar Vucic. „Am agreat să consolidăm legăturile dintre țările noastre, cu un accent pe proiectele de conectivitate și din domeniul energetic. Cum minoritățile sârbă, respectiv română din țările noastre reprezintă punți solide între țările noastre, vom continua dialogul pentru a le proteja drepturile și pentru a le păstra identitatea culturală”, a anunțat președintele român.

Timp citire: 1 min