Rusii lovesc cu rachete o zonă rezidenţială din Harkov

O benzinărie distrusă la locul bombardamentului rusesc în Harkov
© EPA/SERGEY KOZLOV   |   O benzinărie distrusă la locul bombardamentului rusesc din Harkov, nord-estul Ucrainei, 8 noiembrie 2025, în mijlocul invaziei rusești în curs de desfășurare.

Forţele Rusiei au lovit cu două rachete centrul orașului Balakliia din regiunea Harkov. Trei persoane au fost ucise şi alte 10 rănite, inclusiv trei copii. Potrivit autorităţoilor locale, atacul a avut loc în apropierea clădirilor rezidenţiale. Au fost avariate blocuri de apartamente şi maşini parcate, iar echipele de salvare au intervenit de urgenţă. Într-un atac rusesc anterior, două comunităţi din regiunea Harkov au rămas fără electricitate. De la începutul invaziei în februarie 2022, Rusia a vizat aproape zilnic teritoriul Ucrainei cu drone și rachete. Vineri, cel puțin șase persoane au fost ucise într-o singură clădire din Kiev, în timpul unui atac rusesc. Odată cu apropierea iernii, Moscova îşi intensifică şi bombardamentele asupra infrastructurii energetice. Kievul, la rândul său, vizează în mod regulat depozite de petrol, rafinării și alte instalații din Rusia. Pe linia frontului, armata rusă continuă să avanseze, în special în regiunea sudică Zaporijie, parțial ocupată de ruşi, unde Moscova  a susținut ieri că a mai capturat două sate.

 

Timp citire: 1 min