Rușii au atacat Odesa

Rușii au atacat Odesa
© EPA/IGOR TKACHENKO   |   Atacul rușilor asupra orașului Odesa 11.7.2025

Cel puțin o persoană a fost ucisă și șase au fost rănite după ce un incendiu a cuprins o clădire rezidențială în timpul unui atac cu drone rusești asupra orașului Odesa, în noaptea de 19 iulie. „Inamicul a lansat un atac masiv asupra Odesei cu drone de atac . În ciuda reacției forțelor noastre de apărare aeriană, există pagube la infrastructura civilă”, a declarat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper , într-o postare pe Telegram citată de Kyiv Independent.  Președintele Volodimir Zelenski a declarat că o clădire rezidențială a fost lovită, că o persoană a murit, în timp ce alte șase, inclusiv un copil, au fost rănite. 

În urma atacului a izbucnit un incendiu într-un bloc cu 9 etaje

„În urma atacului, un incendiu a izbucnit la etajele 6-9 ale unui bloc de locuințe cu 9 etaje. Incendiul a fost stins de salvatori, împreună cu voluntari”, a declarat Serviciul de Urgență de Stat . Cinci persoane au fost salvate din apartamente în flăcări, dar una dintre femeile salvate a murit, au raportat autoritățile locale. Rusia a intensificat atacurile cu drone și rachete în ultimele săptămâni, determinându-i pe aliații Kievului să înăsprească sancțiunile împotriva Moscovei și să reînnoiască sprijinul pentru Ucraina. În ultimele 24 de ore, atacurile rusești au ucis cel puțin șapte persoane și au rănit alte 25 în Ucraina. 

Timp citire: 1 min