Rusia l-a dat în urmărire internațională pe fondatorul şi patronul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, pe care Moscova îl acuză de complicitate la terorism. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat azi că pe numele lui Durov a fost emis un mandat internațional de arestare „în legătură cu o anchetă penală” privind racolarea tinerilor ruși de către serviciile speciale ucrainene. Durov, născut în Rusia, care are şi cetăţenie franceză este sub supraveghere judiciară în Franţa, cu interdicția de a părăsi ţara, după ce a fost pus sub acuzare în urmă cu doi ani pentru o serie de infracțiuni de crimă organizată. Autoritățile franceze îl acuză că nu a acționat împotriva diseminării de conținut infracțional pe aplicația sa de mesagerie.
Moscova susţine că aplicaţia lui Durov este folosită la antrenarea ruşilor în acţiuni de sabotaj
FSB acuză acum aplicația Telegram că nu a eliminat o populară platformă de întâlniri intergrată în mesagerie, despre care susţine că ar fi folosită de serviciile speciale ucrainene pentru a antrena tineri ruși „în activități teroriste și de sabotaj”. Potrivit comunicatului FSB, 46 de cetățeni ruși, cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani, care au folosit platforma Leo Match Bot, interzisă în Rusia, au fost arestați din iulie 2025 pentru agresarea ofițerilor de aplicare a legii și sabotarea infrastructurii energetice și de transport. FSB susţine că toți au fost contactați prin intermediul botului de către agenți ai serviciilor speciale ucrainene care s-au dat drept tinere fete, pentru a-i presa să agreseze ofițeri de poliție și să incendieze amplasamente de infrastructură. Rusia, care desfășoară o ofensivă la scară largă în Ucraina din februarie 2022, se confruntă de luni de zile cu restricții digitale fără precedent, inclusiv limitarea accesului la Telegram și la o altă aplicație occidentală de mesagerie, WhatsApp, ambele acuzate că sunt utilizate de serviciile ucrainene împotriva securității Rusiei.
