
Rusia a anunţat, duminică, 25.142 cazuri noi de contaminare cu COVID-19 înregistrate în 24 de ore, un nou record din ianuarie încoace. Recorduri zilnice de decese s-au înregistrat, practic, de-a lungul întregii săptămâni, culminând, sâmbătă, cu 697 de morţi într-o singură zi. Vineri, Kremlinul a respins ideea instituirii unei noi carantine la nivel național pentru a stăvili epidemia de COVID-19 Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a recunoscut că situația e extrem de gravă în multe regiuni ale federației și și-a reiterat apelul ca oamenii să se vaccineze. Cele mai mari orașe rusești, capitala Moscova și fosta capitală dinaintea revoluției bolșevice, Sankt-Petersburg, au anunţat cele mai multe decese noi. Totalul deceselor raportate oficial în Rusia de la declanșarea pandemiei e de aproape 140 de mii, dar însăși agenția de statistică Rosstat, care are o definiție mai largă a morților legate de COVID-19, consemna un număr dublu încă din aprilie. Autoritățile sankt-petersburgheze, remarcă media internaționale, n-au renunțat la organizarea cu public, vineri, a meciului de fotbal Spania-Elveția, 3-1 după loviturile de departajare, din sferturile de finală ale Campionatului European. Mii de suporteri străini au asistat, din nou, la partida din orașul de baștină al președintelui Vladimir Putin, de unde peste 300 de finlandezi, veniți să-și susțină echipa într-un meci din faza grupelor, au plecat contaminați cu noul coronavirus. Analiștii constată că, lansată în decembrie 2020, cu trâmbițe propagandistice în jurul vaccinului autohton Sputnik V, campania de imunizare n-a atras decât circa 25 din cele 146 milioane de ruși, ceea ce înseamnă sun 20 de procente din populație. Miercuri, Putin a respins ideea unei vaccinări obligatorii la nivel național și s-a mulțumit să-i îndemne pe ruși să se imunizeze. Anterior, însă, Peskov a avertizat că persoanele care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau n-au dobândit imunitate după ce au trecut prin boală ar putea să nu mai poată lucra în anumite domenii. "Realitatea e că discriminarea devine inevitabilă" – a apreciat el. Ulterior, Peskov a recunoscut că ținta de 60% din populație vaccinată până în august a fost, deja, ratată. Kremlinul, spun analiștii, s-a sfiit să instituie o nouă carantină națională, fiindcă economia Rusiei e, deja, afectată grav de restricțiile impuse de epidemie. Conform unui sondaj realizat de Institutul Levada, 62% dintre ruși nu sunt siguri că vor să fie inoculați cu serul Sputnik V. Realizatorul sondajului privind disponibilitatea rușilor de a se imuniza, centrul de sondare a opiniei publice Levada, este considerat 'agent al străinătăţii' de către autorităţile de la Moscova, la fel ca multe alte organizaţii neguvernamentale, fiindcă ar primi finanţare din afara ţării.