România nu mai are nici o universitate în Top 1000

România nu mai are nici o universitate în Top 1000
© EPA-EFE/CJ GUNTHER   |   Absolvenți ai Școlii de Educație de la Harvard, în timp ce li se acordă diplomele în timpul celei de-a 372-a ceremonii de absolvire de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, SUA, 25 mai 2023.

România a rămas fără nici o instituție de învățământ superior în primele 1000 ale lumii, după ce Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a părăsit topul celor mai bune universități la nivel mondial. În ultimii șase ani, singura universitate românească prezentă continuu în Top 1000 a fost universitatea clujeană, în unii ani fiind însoțită și de Universitatea din București. Din 2020, în clasament rămăsese doar UBB.

Cel mai respectat clasament de gen din lume, Shanghai Ranking, a cărui ediție pe 2023 a fost publicată ieri, cuprinde însă 10 universități din Austria, câte 9 din Polonia și Rusia, 8 din Turcia, 6 din Cehia, 4 din Ungaria, și câte una din Croația, Estonia, Lituania, Slovenia și Slovacia.

Primele trei poziții ale clasamentului sunt ocupate, în ordine,  de universitățile americane Harvard, Stanford și MIT. Cea mai bine clasată universitate europeană este Cambridge, locul 4, urmată de Oxford, locul 7 mondial. Cea mai bine clasată universitate din UE este Paris-Saclay din Franța, locul 15, iar cea mai bine clasată din Asia este universitatea chineză Tsinghua.

Timp citire: 1 min