
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în timpul pandemiei de COVID-19 - au anunțat, luni, surse judiciare, citate de media de la București. Potrivit aceloraşi surse, în dosar a mai fost reţinut şi directorul general al companiei de stat Romarm, Gabriel Ţuţu. Pițurcă și Țuțu ar fi implicați în dosarul măștilor neconforme livrate în spitalele ministerului Apărării Naționale, iar firma care ar fi livrat măștile îi aparține fiului fostului antrenor, Alex Pițurcă, el însuși fost jucător de fotbal. Pițurcă-tatăl și-ar fi exercitat influența pentru a-i facilita fiului accesul la contracte, precum cel încheiat cu ministerul Apărării, în valoare de 11 milioane de lei (echivalentul a peste două milioane de euro). Presa remarcă faptul că Țuțu este descris pe pagina de internet a Romarm ca fiind ”un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației”, precum și cu un ”nivel ridicat de integritate”. Conform site-ului, Țuțu a lucrat aproape un deceniu în Serviciul Român de Informații (SRI). Victor Pițurcă (născut în 1956) a fost vîrful de atac al Stelei București, care, în 1986, câștiga Cupa Campionilor Europeni (2-0 în finală cu FC Barcelona, după lovituri de departajare), în premieră pentru un club din Estul Europei, și, un an mai târziu, Supercupa Europei (1-0 cu Dinamo Kiev). În sezonul 1987-1988, Victor Pițurcă a marcat 34 de goluri în Campionatul României și a câștigat trofeul „Gheata de Bronz” a Europei. Ca antrenor, a fost de trei ori selecționer al naționalei României, pe care a calificat-o la Campionatul European de Fotbal din 2000 și la cel din 2008.