Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat că Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă nu va putea fi menținută în funcțiune toată luna august din cauza prognozei defavorabile din următoarele zece zile. El a adăugat că, în situații dificile, există mecanisme europene de ajutor de urgență, de relocare transfrontalieră. De asemenea, Buşoi a precizat că, alături de alți oficiali din Ministerul Energiei, va explica situația din România Comisiei Europene, pentru a arăta măsurile care vor fi implementate. "Evident că în cazul în care s-ar deteriora situația regională și n-am mai găsi disponibil electricitate pe piețe, pe burse, să activăm mecanismele de urgență de la nivel european pentru a primi ajutor prin intermediul rețelei transportatorilor și operatorilor de rețea de electricitate din întreaga Uniune Europeană", a explicat oficialul din Ministerul Energiei, subliniind că dificultățile cu care se confruntă sistemul energetic nu sunt specifice României, însă situația este mai complicată în cazul țărilor traversate de Dunăre. De aceea, lucrările de dragare şi decolmatare a Dunării continuă, menţionând că, în eventualitatea unui eşec al operaţiunilor, procedurile de siguranță prevăd o închidere în trepte a Unității 2 de la Cernavodă, timp de 48 ore.
