Poliţiştii din landul german Baden-Wurttemberg, din sud-vestul țării, au arestat, astăzi, un cetățean român acuzat de tentativă de fondare a unei organizații teroriste de extremă dreapta, cu scopul de a declanșa un "război terorist" în România. El urmărea prăbușirea statului român și crearea unei entități statale inspirate de modelul național-socialist (nazism), a anunțat Parchetul Federal într-un comunicat de presă. Nichita P. este, potrivit legii germane, un "tânăr adult" suspectat că a încercat să fondeze, în calitate de lider al acesteia, o organizație teroristă străină și că a plănuit un act grav de violență care pune în pericol siguranța statului. El urmează să se prezinte astăzi în fața judecătorului de instrucție al Curții Federale de Justiție din Karlsruhe, care va decide asupra arestării sale preventive.
Pentru a recruta membri în organizație, acuzatul a administrat două canale pe un serviciu de mesagerie din Germania care vizau în principal tineri români, conform rechizitoriului. Prin intermediul acestora, el și-a îndemnat abonații și membrii să comită diverse infracțiuni, între care realizarea de graffiti cu simboluri de extremă dreapta, incitarea tinerilor la autovătămare, efectuarea de atacuri incendiare împotriva clădirilor folosite de migranți sau membri ai comunității LGBTQ+ și chiar uciderea unor persoane considerate "subumane". Nichita P. a publicat, de asemenea, pe aceste canale instrucțiuni pentru fabricarea de otrăvuri și explozibili, precum și pentru construirea de cocteiluri Molotov și mașini-capcană.
