Reprezentanți ai Iranului ajung astăzi la Islamabad pentru negocieri cu SUA

negocieri Pakistan Iran SUA
© EPA/NADEEM KHAWAR   |   Oamenii țin un banner care îl laudă pe mareșalul pakistanez Syed Asim Munir și flutură steaguri pakistaneze în timpul unui miting de susținere a conducerii militare a Iranului și a Pakistanului, desfășurat la Hyderabad, Pakistan, pe 8 aprilie 2026.

Capitala Pakistanului va găzdui, începând de mâine, o primă rundă de discuții între negociatorii americani și iranieni, potrivit ambasadorului Republicii islamice la Islamabad, Reza Amiri Moghadam. Acesta a precizat că, în ciuda neîncrederii existente în rândul opiniei publice iraniene, alimentată de încălcările repetate ale armistițiului de către Israel, percepute ca tentative de subminare a demersurilor diplomatice, delegația Teheranului va ajunge la Islamabad în această seară, onorând invitația premierului pakistanez Shehbaz Sharif. Scopul întâlnirii, potrivit diplomației iraniene, este analizarea „în mod serios” a celor zece puncte propuse de conducerea de la Teheran.

Ieri, Iranul a declarat că ar fi „nerezonabil” să participe la negocieri pentru un acord de pace, după ce Israelul a reluat bombardamentele asupra pozițiilor Hezbollah din Liban, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Teheranul conveniseră un armistițiu de 14 zile. În același timp, Iranul a avertizat că armistițiul ar putea fi suspendat din cauza atacurilor israeliene asupra Libanului. De altfel, ca o primă măsură, Teheranul a oprit transportul maritim prin strâmtoarea Ormuz, după ce doar două petroliere au trecut prin culoarul maritim.

Timp citire: 1 min