
Purtătorul invitației a fost premierul britanic Keir Starmer. După ce i-a înmânat lui Donald Trump scrisoarea Regelui Charles, Starmer a precizat că este fără precedent ca un președinte să fie invitat pentru a doua oară într-o vizită de stat. BBC notează că Donald Trump le-a spus jurnaliștilor, în Biroul Oval, după ce a primit scrisoarea, că accpetă invitația și că este onorat să viziteze „această țara fantastică”.
Donald Trump invitat pentru a doua oară într-o vizită de stat în Marea Britanie
De obicei, președinților aflați la al doilea mandat monarhul nu mai înaintează o invitație pentru o nouă vizită de stat. Li se oferă cel mult posibilitatea de a lua ceaiul cu Regele, la castelul Windsor. Scrisoarea Regelui Charles, pe care Donald Trump le-a arătat-o ziariștilor, menționează că această vizită va fi o oportunitate de a discuta o serie de chestiuni de interes reciproc. Ulterior, la conferința de presă comună de la Casa Albă, Donald Trump a declarat că Marea Britanie și SUA vor încheia un acord comercial foarte repede. Potrivit premierului britanic, acest acord va fi centrat pe colaborarea în domeniul Inteligenței artificiale.