Regele Charles a lăudat importanța „relației speciale” a Marii Britanii cu SUA într-un discurs adresat Congresului, în care a făcut referire la importanța NATO, a apărării Ucrainei și a crizei climatice.
Monarhul britanic aterizează la Washington în mijlocul unui schimb dur de declarații între Washington și Londra, președintele Donald Trump acuzând Marea britanie că nu s-a implicat în războiul său dâin Iran.
Călătoria regelui Carol al III-lea și a reginei Camilla la Washington, care va avea loc la sfârșitul acestei luni, riscă să fie umbrită de apelurile tot mai numeroase ca acesta să se întâlnească cu victimele legate de regretatul finanțator și infractor sexual Jeffrey Epstein, ale cărui legături cu fratele mai mic al regelui, Andrew, au stârnit controverse continue.
Regele Charles va face prima sa vizită de stat la Washington luna viitoare când și va fi pentru prima oară în ultimii 35 de ani când un monarh britanic se adresează Congresului american.
Fratele regelui a rămas unul din pretendenții la tron deși a fost deposedat de titluri și este în ancheta poliției din cauza dosarului Epstein
Andrew Mountbatten Windsor este suspectat de divulgare de informații confidențiale.
Guvernul de la Ottawa a ordonat coborârea drapelelor în bernă, timp de o săptămână.
Premierul Keir Starmer a declarat că dorește să „reînvie speranța pentru pace și o soluție cu două state” – arab și evreu, pe un teritoriu care, în perioada interbelică, a fost administrat de britanici.
Mesajul de Crăciun al Regelui a invocat spiritul războiului, îndemnând comunitățile să se unească într-o lume din ce în ce mai divizată și îndemnând oamenii să „își cunoască vecinii”.
Preşedintele României a efectuat o vizită de două zile la Londra.
Regele Charles încearcă să refacă reputația grav afectată a familiei regale.
Monarhul britanic l-a primit pe președintele ucrainean la reședința sa de la Windsor, înainte de reuniunea Coaliției de voință.
Regele Charles l-a întâmpinat miercuri pe Donald Trump, în timp ce a doua vizită de stat istorică a președintelui SUA în Marea Britanie cu un fast fără precedent, măsuri de securitate intense, investiții în tehnologie și proteste planificate.
Întâlnirea Maiei Sandu cu monarhul britanic a avut loc în cadrul unei vizite de lucru a președintei Republicii Moldova în Marea Britanie.
Migraţia şi problemele de apărare vor avea prioritate în convorbirile cu premierul britanic.
Suveranul britanic a ținut discursul tronului pentru a marca deschiderea sesiunii parlamentara a legislativului de la Ottawa.
Suveranul britanic obișnuia să-și facă vacanțele în România, unde deține mai multe proprietăți.
Regele Charles va rosti un discurs istoric în Parlamentul de la Roma.
Suveranul britanic a fost internat săptămâna trecută pentru câteva ore din cauza efectelor secundare provocate de tratamentul pentru cancer.
Suveranul Marii Britanii a fost spitalizat joi din cauza unor efecte secundare ale tratamentului împotriva cancerului.
Premierul Justin Trudeau, care a participat la summitul de la Londra, va fi primit luni seară de Regele Charles.
Purtătorul invitației a fost premierul britanic Keir Starmer.
Ultimul an a fost dificil pentru membrii familiei regale.
Fratele mai mic al regelui a fost marginalizat deja de familia regală din cauza unui scandal sexual.