Autoritățile din Chile au confiscat peste 100 de tone de droguri ascunse în transporturi de cherestea destinate Europei. Guvernul chilian afirmă că este cea mai importantă captură de droguri din istoria ţării. Potrivit guvernului, stupefiantele, în principal cocaină și ketamină erau impregnate în lemn. „Datorită acţiunii comune a parchetului, poliției maritime și vămii, au fost confiscate 1080 de tone de lemn impregnat”, se arată în comunicatul executivului. Funcţionarii vamali spun că dacă drogurile ar fi ajuns la destinație, ar fi trebuit să fie extrase folosind „procese chimice avansate care necesită laboratoare specializate”. Valoarea transportului a fost estimată la peste 8,3 miliarde de dolari pe piața europeană, dar suma ar putea creşte, deoarece urmează să fie examinate şi alte containere suspecte. Operațiunea a avut loc în porturile San Antonio și Valparaiso (centrul Chile), precum și în Arica, în nord.
