Liderul Alianței pentru Unirea Românilor George Simion a declarat, la finalul Congresului Național al partidului, unde a fost reconfirmat în funcția de președinte, că își începe mandatul „într-o situație cât se poate de incertă”, în care se poate întâmpla orice, „de la a fi arestat până la a forma o guvernare”.
Lupta nu se oprește
„Te poți aștepta de la orice și la fel este situația în societatea modernă cu care ne confruntăm. Noi trebuie să avem grijă de toți, de la cei care muncesc pământul și astăzi sunt speriați de impozitul care vine peste ei, pe magazii, pe pătule, pe solarii, până la cei care vor să performeze în domenii precum inteligența artificială. Trebuie să ne gândim de la studentul care nu-și poate achiziționa o locuință până la bătrânul părăsit de autorități care nu mai are speranță. Noi trebuie să fim alternativa pentru toate zonele”, a spus George Simion în discursul ținut la finalul congresului. El a subliniat că pentru atingerea obiectivelor partidului este necesar un efort susținut și disciplină. Simion a promis că va fi „un președinte mai blând decât se așteaptă unii, dar mai exigent decât oricând”, afirmând și că „nu e vreme de plânsete, nu e vreme de bocete, nu e vreme de relaxare”, ci „e vreme de luptă”.
Singur în cursă
George Simion a fost singurul candidat pentru un nou mandat la șefia AUR. Cei peste 1.000 de delegați la Congres au primit buletine de vot care conțineau propunerile nominale de candidați ale moțiunii George - Nicolae Simion pentru președintele partidului, Biroul Național de Conducere (BNC) și Consiliul Național de conducere (CNC). Potrivit organizatorilor, au fost 1.008 voturi valabil exprimate, din care 991 voturi pentru și 17 voturi împotrivă.
Partidul AUR a fost lansat în 2019, de Ziua Națională, la Alba Iulia, fiind inițiat de mișcarea politică „România Mare în Europa”, constituită în urma campaniei de la alegerile europarlamentare a lui George Simion.
