RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rușii ar accepta plata gazelor în euro

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rușii ar accepta plata gazelor în euro
© EPA-EFE/DRAGAN TATIC / AUSTRIAN CHANCELLERY / HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   O fotografie plină pusă la dispoziție de Cancelaria austriacă îl arată pe cancelarul austriac Karl Nehammer la o conferință de presă după întâlnirea sa cu președintele rus Putin, la Ambasada Austriei la Moscova, Austria, 11 aprilie 2022.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, afirmă că președintele rus, Vladimir Putin, i-ar fi spus că Viena poate plăti în continuare cu euro importurile de gaz rusesc. Într-o declarație pentru presa austriacă, preluată, joi, de agențiile internaționale de știri, cancelarul susține că liderul de la Kremlin i-a dat asigurări, luni, la Moscova, că aprovizionarea cu gaz este asigurată, iar Rusia va livra cantitățile convenite contractual. Țară membră a Uniunii Europene, dar nu și a NATO, Austria primește din Rusia 80% din necesarul său de gaze naturale. Viena se opune unui embargo imediat al Uniunii Europene asupra hidrocarburilor rusești, argumentând că este nu este posibilă trecerea bruscă la furnizori alternativi. După izbucnirea războiului din Ucraina și instituirea sancțiunilor economice occidentale, Moscova a amenințat Europa că riscă să-i fie tăiată aprovizionarea cu gaz dacă nu plătește în ruble, moneda sa națională, care s-a devalorizat galopant în ultimele săptămâni.

Nehammer: Putin a intrat masiv într-o logică a războiului

Nehammer a fost singurul lider european care l-a vizitat pe Putin după declanșarea, pe 24 februarie, a invaziei trupleor ruse în Ucraina. El spune că a purtat la Moscova discuții „foarte directe, deschise și dure” și se declară pesimist în legătură cu încheierea războiului. Nu ar trebui să ne facem iluzii – spune el –, fiindcă președintele Putin a intrat masiv într-o logică a războiului și acționează în consecință, în speranța de a înregistra un succes militar rapid.

 

Timp citire: 1 min