RĂZBOI ÎN UCRAINA: Noi sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Moscova a anexat patru provincii ucrainene

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Noi sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Moscova a anexat patru provincii ucrainene
© EPA-EFE/JULIEN WARNAND   |   Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se salută înainte de o dezbatere despre „escaladarea de către Rusia a războiului său de agresiune împotriva Ucrainei”, la Parlamentul European de la Strasbourg, Franța. , 05 octombrie 2022. Sesiunea Parlamentului UE se desfășoară în perioada 03-06 octombrie.

Uniunea Europeană a aprobat al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Decizia a fost stimulată de amenințările nucleare ale Rusiei, de mobilizarea ordonată de președintele Vladimir Putin, precum și de faptul că Moscova a anunțat anexarea unor teritorii ucrainene.
Măsurile includ mai multe restricții în comerțul cu Rusia și un plafon al prețului petrolului pentru livrările de țiței rusești pe mare către țări terțe. În plus, sancțiunile vor viza mai mulți responsabili din Ministerul rus al Apărării, persoanele implicate în așa-zisele referendumuri de anexare și pe cei care contribuie la ocolirea sancțiunilor. Înțelegerea este însă mai modestă decât propuseseră criticii cei mai duri ai Rusiei. Astfel, UE nu va impune sancțiuni companiei ruse de exploatarea diamantelor Alrosa, deși este considerată un sponsor major al războiului. Diplomații Belgiei și lobbyiștii Centrului Mondial de Diamante din Antwerp (care este cel mai mare centru internațional de comerț cu diamante) au avertizat că sancționarea Alrosa ar sacrifica mii de locuri de muncă la Anvers.
Jurnaliştii notează că respingerea sancţiunilor împotriva Alrosa „marchează înfrângerea ţărilor baltice, Irlandei şi Poloniei, care au susţinut mai întâi interzicerea completă a diamantelor, apoi interzicerea diamantelor neindustriale și în cele din urmă sancţiunile împotriva companiei ruse de minerit.

Timp citire: 1 min