Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, sâmbătă, că eliminarea ultimilor militari ai țării sale care apără orașul-port strategic Mariupol, la Marea Azov, ar pune capăt oricăror negocieri de pace cu Moscova. El a recunoscut că militarii ucraineni sunt înconjurați și că situația e foarte dificilă, dar a salutat rezistența acestora în fața trupelor ruse. Marți, responsabilii ucraineni au evaluat la la 20-22 de mii de morți bilanțul luptelor de la Mariupol, asediat de ruși de săptămâni în șir și scena unei drame umanitare de proporții. Locuitorii rămași, foarte puțini în raport cu populația totală dinaintea invaziei, de peste 440 de mii, nu mai au hrană, apă și medicamente.
Știri
RĂZBOI ÎN UCRAINA: Kievul avertizează că eliminarea ultimilor apărători ai Mariupolului ar pune capăt negocierilor de pace
