Mai multe demonstraţii au loc în Israel împotriva continuării războiului din Gaza şi în favoarea unui acord negociat pentru eliberarea ostaticilor. Câteva drumuri importante au fost blocate de protestatari, inclusiv autostrada care leagă Tel Aviv de Ierusalim, unde manifestanţii au dat foc la anvelope şi au provocat ambuteiaje majore. Un drapel israelian imens, împodobit cu portrete ale unor persoane răpite, a fost desfăşurat la Tel Aviv în „Piaţa Ostaticilor”, devenită emblematică de la începutul războiului din Gaza. Pentru astăzi, când în Israel este prima zi de lucru a săptămânii, principala asociaţie a rudelor ostaticilor, opoziţia, sindicatele şi părţi ale comunităţii de afaceri au făcut apel la grevă generală în semn de solidaritate cu cei rămaşi captivi în Gaza. Mobilizarea intervine în contextul în care Israelul a anunțat pregătiri pentru ocuparea orașului Gaza și a taberelor de refugiați din apropiere, cu obiectivul declarat de a elimina Hamas și de a-i elibera pe ostaticii răpiți pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului fără precedent al luptătorilor islamişti din sudul Israelului.
