Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din acest an

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din acest an
© Veridica   |   Imagine dintr-un hipermarket din București, România, februarie 2025

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar față de același trimestru din anul 2024 avansul PIB a fost de 0,3%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică, publicate astăzi.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2025, a fost de 447,669 miliarde lei prețuri curente în termeni nominali, în termeni reali în creștere cu 0,6% față de trimestrul I 2024, iar comparativ cu trimestrul anterior nu s-a modificat. Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 365,361 miliarde lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 0,3% față de trimestrul I 2024.

INS mai menționează că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat substanțial, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2025 față de varianta „semnal” publicată în 15 mai 2025 neînregistrând diferențe semnificative.

Timp citire: 1 min