
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, importurile de gaze naturale au crescut cu 23% (plus 255.200 tep) față de perioada ianuarie-februarie 2024, până la 462.700 de tone echivalent petrol.
Prognoza pe următorii 3 ani
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producție de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) și pentru 2027 o producție de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce privește importurile, se așteaptă o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanță cu avansul producției, prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar luând în considerare și o menținere a tranzitului către piețe externe. CNSP estimează, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) și pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).