
Andrew Puzder a fost președintele companiei CKE Restuarants, compania mamă a lanțurilor internaționale de restaurante Carl's jr și Hardee's.
Puzder a fost nominalizat și în mandatul precedent ca secretar al muncii, dar s-a retras de teamă că nu va avea voturile necesare pentru a fi confirmat de Senatul american. Nominalizarea a fost anulată , de fapt, din cauza acuzațiilor de abuz conjugal.
Andrew Puzder nominalizat ca ambasador în UE
Trump l-a lăudat ca fiind un avocat, om de afaceri, comentator economic și autor de succes. Nominalizarea a anunțat-o pe rețeaua sa socială Truth social.
Numirea sa în funcția de ambasador al SUA în UE va revolta grupurile progresiste, care au criticat și în 2017 alegerea sa pentru funcția de secretar al Muncii din cauza unui istoric de încălcări ale drepturilor salariaților și siguranței în restaurantele sale.
Sean Curran ar urma să conducă Secret Service
Tot pe rețeaua sa de socializare, Trump a anunțat și opțiunea la conducerea Serviciilor secrete. Sean Curran 23 de ani de experiență în aplicarea legii, și-a început cariera în Serviciul Secret în 2001, ca agent special în biroul de teren din Newark, unde a condus protecție, informații, investigații, recrutare și sprijin logistic pentru district. În timpul primului mandat al lui Donald Trump, el a servit ca agent special adjunct responsabil al Diviziei de protecție prezidențială.