Președintele Serbiei Aleksandar Vucic îşi anunță demisia

Serbia demisie presedinte Aleksandar Vucic proteste studenti alegeri anticipate
© EPA/ANDREJ CUKIC   |   Președintele sârb Aleksandar Vucic flutură drapelul naţional în timpul unui miting al Partidului Progresist Sârb - SNS, aflat la guvernare, la Belgrad, Serbia, pe 27 iunie 2026.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că va demisiona peste câteva săptămâni, iar în ţara vecină vor fi organizate alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate. "Voi mai fi președinte doar vreo două săptămâni și apoi voi demisiona", le-a spus Vucic susținătorilor săi prezenți la un miting proguvernamental la Belgrad. Cel de-al doilea şi ultim mandat al lui Vucic expiră la mijlocul anului viitor. Vucic a mai spus că va ajuta formațiunea sa, Partidul Progresist Sârb, să câștige alegerile, inclusiv scrutinul parlamentar anticipat, stabilit inițial pentru 2027.

Președintele nu a specificat când va demisiona și nici când ar putea dizolva parlamentul, o condiție prealabilă pentru convocarea alegerilor parlamentare anticipate. Anunțul survine după un an și jumătate de proteste anticorupție conduse de studenți, care au cuprins toată țara, în urma prăbușirii unei copertine la gara din orașul Novi Sad, incident în care au murit 16 persoane. Acum câteva zile, la Novi Sad, studenții au comemorat decesele din 2024 și au cerut alegeri generale anticipate.

Timp citire: 1 min