Președintele interimar al Senatului, vizită oficială în Republica Moldova

Președintele interimar al Senatului, vizită oficială în Republica Moldova
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Actualul preşedinte al Senatului României, Mircea Abrudean, vorbește în cadrul unei conferințe de presă la clădirea Palatului Republican din Chișinău, Moldova, 17 octombrie 2023.

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, efectuează, astăzi, o vizită oficială în Republica Moldova, agenda discuțiilor incluzând intensificarea cooperării dintre cele două țări în sectoarele cheie și parcursul european al Chișinăului.

Potrivit unui comunicat al camerei superioare a Parlamentului, Mircea Abrudean va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. La finalul acesteia, cei doi președinți vor susține o declarație de presă comună. Ulterior, înaltul demnitar român se va întâlni cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dar şi cu prim-ministrul Dorin Recean și cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul permanent și Comisia de cultură a Senatului, condusă de președintele acesteia Cristian Niculescu-Țâgârlaș, va efectua, în perioada 26-29 martie, o vizită oficială la Chișinău. „Vizita Comisiei de cultură și media este un demers de a continua și întări relațiile bilaterale dintre cele două foruri legislative", se arată în document.

Timp citire: 1 min