
Premierul desemnat al Republicii Moldova, fostul ministru de Finanțe Natalia Gavriliță, și-a prezentat, marți, echipa executivă, alături de care speră să primească votul de învestitură din partea noului Parlament. Potrivit Radio Chișinău, la șefia Externelor revine Nicolae Popescu, care a mai deținut acest portofoliu acum doi ani. Justiția, un domeniu perceput drept foarte sensibil atât de cetățenii republicii, cât și de partenerii occidentali ai acesteia, va fi condusă de deputatul Sergiu Litvinenco. Militarul de carieră Anatolie Nosatîi preia ministerul Apărării. La Interne vine consiliera președintei pro-occidentale Maia Sandu în domeniul apărării și securității naționale, Ana Revenco.
Natalia Gavriliţă a fost desemnată premier de Maia Sandu vineri, după ce a fost propusă de partidul prezidențial Acţiune şi Solidaritate (PAS), fondat de șefa statului și care a câștigat detașat alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie. Liderul PAS, Igor Grosu, ales, la rândul său, joi, în funcția de preşedinte al noului Legislativ, a sugerat că votul de învestitură pentru viitorul cabinet Gavriliță ar putea avea loc pe 5 august. După redistribuirea voturilor partidelor care nu au depășit pragul electoral, PAS are 63 din cele 101 mandate de deputat, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), condus de foștii șefi filoruși ai statului, comunistul Vladimir Voronin și socialistul Igor Dodon, 32, iar partidul populist al oligarhului fugar Ilan Șor, protagonistul mai multor dosare grele de corupție, 6.
Președinta Maia Sandu a anunțat, pe 28 aprilie, că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului dominat de stânga filorusă și a convocat alegeri legislative anticipate pe 11 iulie. Decizia a fost luată după ce magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțională starea de urgență, în timpul căreia Legislativul nu putea fi dizolvat și astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate. Două propuneri de premier făcute de Maia Sandu au eşuat, după ce Natalia Gavriliţă le-a cerut ea însăşi deputaţilor să n-o voteze, iar Igor Grosu n-a putut fi învestit din lipsă de cvorum în Parlament.
Comentatorii spun că şefa statului a urmărit epuizarea procedurilor constituţionale fără să fie învestit un nou guvern, pentru a putea dizolva cât mai rapid fostul legislativ, considerat cel mai corupt din istoria de trei decenii a republicii independente. Aleasă preşedinte cu un program pro-Uniunea Europeană, Maia Sandu i-a acuzat, în repetate rânduri, pe foștii deputați că vor să-i saboteze autoritatea și a pledat pentru organizarea de alegeri legislative anticipate, pentru ca Parlamentul s-o ajute în combaterea corupţiei şi a pandemiei de coronavirus.