
Premierul armean, Nikol Paşinian, i-a cerut, miercuri, la Moscova, preşedintelui rus, Vladimir Putin, să medieze eliberarea prizonierilor de război capturați de Azerbaidjanul vecin în timpul conflictului de anul trecut, din regiunea secesionistă azeră, cu populație majoritar armeană, Nagorno-Karabah. Instalat la șefia Executivului după protestele antiguvernamentale din 2018, Paşinian este calificat, atât de opoziție, cât și de armata propriei țări, drept responsabil pentru dureroasa înfrângere din toamna anului trecut, când doar oficiile de mediator ale lui Putin au pus capăt luptelor. Erevanul controlează, de facto, graţie separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, dar a pierdut, în conflictul din 2020, oraşul-simbol Şuşa, precum şi zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională, iar armata a cerut plecarea premierului, în timp ce acesta a afirmat că e victima unei tentative de puci. Rusia, protectoarea tradițională a Armeniei, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu tensiunile politice în creştere la Erevan, iar Turcia, dușmanul istoric al armenilor și aliatul azerilor, a 'condamnat cu fermitate' tentativa de puci. Pașinian s-a plasat, vineri, în izolare, înaintea întânirii cu Putin. Comentatorii notează că, de la declanșarea pandemiei de COVID-19, liderul de la Kremlin a lucrat, luni în șir, la reședința sa de la Novo-Ogariovo, unde n-a primit decât rareori vizitatori, aleși cu grijă și testați anti-COVID. În paralel, la Kremlin s-a creat un întreg sistem de protecție sanitară pentru șeful statului, care a costat câteva miliarde de ruble. Personalul care asigură transportul acestuia, al primului ministru și al altor înalți reponsabili ruși e plasat, în prealabil, în carantină, în hoteluri sau stațiuni termale. La fel s-a procedat cu angajați ai Kremlinului, cu fotografii lui Putin, cu veteranii de război alături de care s-a afișat acesta la o paradă militară sau cu jurnaliștii care asistă la conferințele lui de presă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că e vorba de o practică obișnuită și de o situație absolut normală.